Am văzut-o cu ochii pămîntești în această primăvară, la Iași. A fost una dintre acele întîlniri cu degustare de rai, care nu ai vrea să se termine niciodată...
Într-o cameră modestă, întinsă pe pat ca pe un norișor mototolit, învelită cu o pătură, avea puținătatea trupească din care se putea vedea cel mai limpede sufletul. Numai ochii îi rămăseseră vii, scrutători, neastîmpărați. Mîinile translucide, în rest un săcotei cu oscioare.
Cu acele mîini reci m-a apucat de cap, m-a sărutat pe frunte. Avînd amîndoi sentimentul despărțirii evidente, am tăcut și am lăcrimat. Apoi mi-a dat odorul ei de preț: o cruciuliță de argint pusă între patru pietricele ieftine - toată comoara unui călugăr. Cruciulița era strașnic tocită pe latura lungă. Acolo am simțit fizic toată durerea din urma bolii ei îndelungate, acolo erau înmagazinate suferința și rugăciunea; laolaltă, pereche, surori bune. Partea lipsă din argintul cruciuliței era greutatea sufletului ei răscumpărat, căci mi-a mărturisit că pe toată durata luptei cu cancerul nu a luat nici un calmant, absolut nimic să-i aline chinul...
Prin boală ne putem mîntui ca printr-o ultimă șansă, adică prin durerea asumată și prin mucenicia suferinței. Iar ea a vrut să fie sigură că nu scapă raiul, ușa cea strîmtă!
Iar acum cred că totuși voi povesti în revistă ceea ce m-a „legat“ să nu spun, atîta timp cît este în viață. Experiența ei de părăsire a trupului m-a tulburat peste măsură... Mi-a împărtășit-o cu seninătate, întărindu-mă în convingerea duhovnicească că lumea de dincolo există, indubitabil.
A primit cu puțin timp înainte schima mare din mîinile a doi oameni pe care i-a iubit, necondiționat: Mitropolitul Teofan și Episcopul Nichifor. Am văzut filmarea, tulburătoare! Condiția de om al rugăciunii continue a fost izbitoare pentru un mirean ca mine, grăbit și superficial, pus pe întrebări telegrafiate și răspunsuri rapide. Taina cea din veac prin care omul cade în genunchi, acoperit de harul Domnului ca de o mantie, radiază o demnitate absolută și o grație de nedescris: este însăși lucrarea de restaurare totală a făpturii, înzdrăvenirea ei.
Unul dintre ultimele mesaje a fost acesta: „Am nevoie de ajutor. Roagă-te pt mine, om drag!“. I-am răspuns și eu cum am putut mai bine: „Iubită maică Siluana, am în casă moaștele Sfîntului Nicolae, el este ocrotitorul familiei noastre. Lui m-am rugat pentru dvs, peste sfintele lui moaște am pus cruciulița de argint de la dvs - tocita de durere și rugăciuni. Sper să fie bine, sus sufletul!“. Și i-am trimis această poză, pentru care mi-a mulțumit. Ultimul semn de viață terestră din partea ei a fost acesta:

Îngerii deja știu cu cine au de-a face acum, demonii la fel. Brațele părintești sînt deschise, avem acum încă mai multă trecere la Tronul celui Preaînalt! Și mai mult curaj că nu sîntem singuri, chiar acum, la despărțire.

Răzvan BUCUROIU

Schimonahia Siluana (Eugenia) Vlad s-a stins în seara zilei de 8 iunie 2021. Noi, ostenitorii Asociaței „Christiana” (a cărei colaboratoare neprețuită a fost), îi mulțumim fratelui Răzvan Bucuroiu pentru aceste minunate rînduri și ne rugăm pentru odihna sufletului ei ales. (R. C.)