Dialog Duhovnicesc PDF Imprimare Email
ÎPS MITROPOLIT HIEROTHEOS VLACHOS
ISCODIT DE PROF. DR. PAVEL CHIRILĂ

Spuneţi-ne ceva despre moarte, primul lucru care vă vine în minte, ceva ce considerați a fi foarte important.
Primul lucru care îmi vine în minte ar fi acela că moartea este un mare mister, precum spun şi versurile cîntate la slujba de înmormîntare, scrise de Sfîntul Ioan Damaschin. Acest mister este legat de faptul că în momentul morții sufletul este smuls din armonia perfectă în care se află cu trupul. Este de asemenea un eveniment trist pentru că este legat de coruptibilitatea și mortalitatea omului manifestate de-a lungul întregii sale vieții.
De asemenea, întrebarea îmi amintește de Slujba de Înviere, sărbătorită cu mare fast de către ortodocși. Creștinii țin lumînări aprinse în mînă și cîntă triumfători următoarele versuri de laudă: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Această imagine deosebită este reprezentativă, ilustrînd atitudinea noastră față de viață și moarte. Este adevărat că sîntem muritori și înclinați spre păcat însă dispunem de un „medicament al nemuririi“, iar acela este Cel ce a înviat din morţi, Domnul Nostru Iisus Hristos. În termeni moderni se poate spune că prin întruparea Fiului lui Dumnezeu şi prin unirea firii umane ce cea divină în persoana Logosului a avut loc o „clonare spirituală”, iar firea noastră muritoare a fost unită cu viaţa în Dumnezeu. De aceea pentru a face referire la moarte, se întrebuințează termenul de „adormire” (a dormi), iar locul unde sînt înmormîntați cei adormiți se numește „cimitir” („dormitor” în greacă) și nu mormînt.
Astfel, atunci cînd văd oameni ținînd o lumînare aprinsă și cîntînd „Hristos a înviat” în noaptea de Înviere, înţeleg mai bine de ce ar trebui să privim moartea mai degrabă ca pe un proces de trecere „din ţinutul Egiptului” în „tărîmul făgăduinței”, ca pe o speranţă a învierii în Hristos. Ar fi foarte bine dacă am putea întîmpina moartea în această postură, ţinînd lumînarea de Înviere aprinsă şi cîntînd „Hristos a Înviat”. La urma urmei, sîntem în această viaţă doar nişte „străini”, nişte „pelerini”; noi aparţinem de fapt altui tărîm. Sfîntul Nicolae Cabasila (secolul al XIV-lea) compara foarte frumos timpul petrecut pe pămînt cu cel petrecut de făt în pîntecele mamei, spunînd că momentul morții nu este altceva decît părăsirea pîntecelui. De aceea, în Biserica Ortodoxă sfinții sînt sărbătoriți fie în ziua adormirii, fie în ziua martirizării și nu în cea a nașterii fizice.
Sfînta Scriptură ne învață că există două tipuri de frică: conform psalmistului, există o frică divină, adică frica de Dumnezeu și începutul înțelepciunii, iar al doilea tip de frică este cea inspirată de demoni, adică o teamă patologică. În ce categorie se încadrează frica de moarte?
Există, într-adevăr, frica de Dumnezeu, adică o energie necreată a harului Dumnezeiesc și începutul mîntuirii, adică omul se teme, Îl respectă pe Dumnezeu și începe să Îi asculte poruncile Sale, și există frica de diavol, ce provoacă neliniște și teamă. Însă, pe lîngă acestea două, mai există și un al treilea tip, o așa numită teamă psihologică, ce se referă la nesiguranța și instabilitatea emoțională a unei persoane.
Frica de moarte înseamnă ceva diferit pentru fiecare în parte. Cei secularizați și ateii se tem de „inexistenţă”, adică ei cred că această lume este singura existentă, iar după moarte nu mai există nimic altceva. Această viziune nu este valabilă pentru lumea ortodoxă. Pentru creştini, teama de moarte are legătură cu plecarea sufletului din lumea aceasta, părăsirea prietenilor şi a rudelor şi intrarea într-o lume încă necunoscută lor. Ei nu știu cum vor trăi acolo sau ce se va întîmpla la judecata de după moarte. De aceea, este nevoie de credință și de pregătire spirituală.
Bineînțeles, creștinii care au dobîndit iluminarea minții duhovnicești, îndumnezeire şi s-au unit cu Hristos au depășit teama de moarte, așa cum o arată viața apostolilor, a martirilor și în general viața tuturor sfinților. În Sinaxar întîlnim adesea fraze precum aceasta: „În această sfîntă zi” (cutare şi cutare) „în pace s-au săvîrșit” sau „s-a săvîrșit de sabie” etc. Trebuie să subliniem faptul că în greacă verbul teleioutai înseamnă „a perfecţiona”, a duce la perfecţiune şi este diferit de teleionei, care înseamnă „a înceta din existenţă”. Se poate spune, de asemenea, că viaţa simţurilor (bios) este luată de către moarte, în vreme ce viaţa (zoin) nu este încheiată, ci perfecţionată.
Ceea ce este important de ştiut este că prin viaţa spirituală putem învinge teama de moarte şi începem să o privim ca pe o cale către întîlnirea cu Hristos, cu Maica Sa şi cu ceilalţi sfinţi.

Citeşte mai mult...
 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
 
escort bayan