Autori: Prof. Univ. Dr Pavel Chirilă, Pr. Dr. Mihai Valică
Ediţia a II-a Editura Christiana, Bucureşti, 2009 Colecţia "Teologie aplicată" Medicul creştin îşi însuşeşte în mod firesc conceptul de medicină creştină. Pentru el este inacceptabil, ba chiar păcat, să practice acte medicale care pentru medicina oficială par "fireşti": avortul, planning-ul familial, experienţele pe embrion, eutanasia etc. Spitalul creştin este o instituţie care aplică principiile conceptului de medicină creştină. Evoluţia sufletului bolnavului nu este indiferentă, ba chiar este, în fond, centrul de greutate care măsoară eficienţa îngrijirilor într-un spital creştin. Spitalul creştin are în centrul altarul, în jurul căruia medici, preoţi şi bolnavi descoperă sensul suferinţei şi viaţa în Hristos. Spitalul creştin acordă o asistenţă legată indisolubil, axiomatic chiar, de şansele mântuirii. Căci trupul este vindecabil sau nevindecabil, dar sufletul este întotdeauna vindecabil. Volum broşat, 184 pagini, format 13x20
|