LXVI
Semeţi am fost în anii noştri verzi
de nu-ncăpeam în piei şi în cuvinte,
şi azi, cînd tragem veştezi spre morminte,
cît ne-am spăşit nici nu-ndrăzneşti să crezi...
N-au biruit asupra-ne duşmanii
(nici cei văzuţi, nici cei ce nu se-arată),
n-am lepădat iubirea de-altădată,
ci doar şi-au rîs de visul nostru anii...
Cînd în păcat te-ai zămislit şi moartea
te paşte ca o plată din bătrîni,
atît ţi-e dat să-ţi fie-n lume partea
cît gîndul morţii poţi să-l mai amîni,
căci cînd din pisc începi s-o iei la vale,
eşti doar năluca visurilor tale.
VIII
Iubirii tale n-am să-i dau de capăt
şi taina ta nicicind n-o s-o pricep,
căci te sfîrşeşti îndată ce te-ncep
şi-ncepi din nou de cum mă vezi că scapăt.
Mi-ntind spre tine visul ca o nadă
şi-n ruga mea te-adulmec cer cu cer,
dar greu de trup mi-e gîndul, cînd te sper,
şi grea de vreme mîna, cînd te pradă.
De vecii tăi se fac fărîme anii,
de slava ta orbeşte văzul tot,
şi roată prind să-mi dea-n amurg vultanii...
Uscat ce-aştept, cînd verde n-avui parte?
Sau poate-i scris la urmă să te pot
gusta de viu cu limba mea de moarte...
LXVII
S-au răzbunat cuvintele a jale
şi-n cercuri largi, ca vulturii spre pradă,
purtînd în plisc a cerurilor nadă,
au prins să-mi dea tăcerile tîrcoale.
Smerit de viu înalt iubirii tale,
n-au heruvimii ochi destui să vadă
cît cer se strînse-n carnea mea grămadă
şi cîte stele-mi scăpărară-n cale.
Un pas mai am şi limba stă să-mi pice,
şi toate-n mine amuţesc pe rînd,
ca prinse tainic în cleştar de gînd.
Şi poate mîine-oi fi cu tine-n rai,
de nu cumva nădejdea ce mi-o dai
va apuca, prea coaptă, să se strice...
XLIII
Am fost rămas din zorii lumii goi
şi pîn’ la capăt nimeni nu ne ştie,
doar cel ce ne-a-ntrupat dintr-o stihie
şi slava şi-a suflat-o peste noi.
Ne cheamă tainic chipul înapoi,
dar surzi bolim la umbra lui tîrzie
şi ne-ndulcim, trufie cu trufie,
spre noaptea grea a zilei de apoi.
Furaţi de-atîta falsă-asemănare,
ne cresc pe limbă solzi şi se despică,
se face-n noi rîvnirea tot mai mare
şi amintirea morţii tot mai mică,
şi nu pricepem: dacă sîntem zei,
de ce mai bate ceasul ora trei?!
Sursa:
Revista "Puncte Cardinale"