|
|
SEMINŢE DUHOVNICEŞTI
UN CAIET AL PĂRINTELUI ARSENIE
EDITAT DE “LUMEA CREDINŢEI”
Caietul păstrat cu evlavie timp de şase decenii şi încredinţat spre publicare Editurii Revistei “Lumea Credinţei” de către Maica Celestina de la Prislop, portretizată pe scurt în cuvîntul înainte semnat de publicistul George Crasnean, cuprinde cuvinte ale Părintelui Arsenie (Zian) Boca (1910-1989) dinspre sfîrşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50. Multe dintre ele se regăsesc, ca atare sau dezvoltate de autor în anii următori, şi în alte volume apărute relativ recent, mai ales în Cărarea Împărăţiei şi în Cuvinte vii. Cele mai multe sînt variante prime sau intermediare ale unor texte devenite exponenţiale pentru gîndirea şi trăirea duhovnicească a Părintelui Arsenie. Caietul ne poate ajuta, nu o dată, să vedem mai bine calea seminţei către rodul împlinit: de aceea şi poartă titlul editorial Seminţe duhovniceşti. Cei mai puţin dedaţi cu tomurile masive pot ajunge la esenţa învăţăturii şi experienţei arseniene şi pe această cale mai modestă şi mai accesibilă, pe care editorii s-au străduit s-o netezească profesional, diortosind cu atenţie textul şi complinindu-l discret cu utile paranteze editoriale.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
Sfânta Mănăstire Putna  Ce să spui, şi ce nu, din cele despre Putna, „Ierusalimul Neamului Românesc”, după cum o numea marele Mihai Eminescu. Să vorbeşti despre marii ei duhovnici din trecut şi de azi? Despre minunata ei zidire? Despre marele ei ctitor? Despre istoria ei frământată şi plină de slăvite biruinţi? Începuturile Putnei sunt dincolo de amintire. Era aici cândva un sfânt schit, pierdut între codrii, născut în vremuri vechi, din truda unui neştiut schimnic, cel care a zidit bisericuţa rupestră de pe Valea Viţeului. În asemenea loc sfânt a hotărât Ştefan cel Mare, cel Bun, cel Drept şi Sfânt a înălţa „mulţumire lui Dumnezeu”. Şi cum recunoştinţa trebuie să fie veşnică, „mulţumirea” a luat chipul Mânăstirii Putna. 64 de arhierei, preoţi, ieromonahi, ierodiaconi şi diaconi au săvârşit slujba de târnosire, alături de Ştefan cel Mare şi Sfânt care, cu familia, Divanul şi mulţime de boieri şi popor au fost de faţă la sfinţire. Mânăstirea era şi un loc de retragere al Domnitorului din faţa celor lumeşti. Casa domnească zidită de Ştefan cel Mare a intrat însă în uitare şi apoi s-a năruit, ridicându-se asupra ei chilii, atunci când domnitorii au părăsit bunul – şi străvechiul – obicei al retragerii periodice la mănăstire. Pe lângă rugăciunile şi slujbele cu multă evlavie săvârşite, călugării aveau însă şi alte ascultări, prin care au săvârşit o înaltă lucrare pentru tot Neamul Românesc şi Creştinesc. Manuscrise însemnate, cu trudă multă scrise pe pergament şi hârtie filigranată, ducând Cuvântul lui Dumnezeu – cu haina de slavă cuvenită – în toate colţurile Creştinătăţii. Broderii lucrate în fir de aur, argint, mătase şi pietre preţioase. Sculpturi în lemn şi piatră, orfevrărie, ceramică, icoane… Şi totul atât de bine şi frumos realizat încât atelierele deveniră iute şi şcoli întru meşteşuguri şi rugăciune pentru feluriţi ucenici. Mai mult, alături de acestea se afla şi o şcoală, egală în prestigiu în acea vreme cu vestita Şcoală Patriarhală din Constantinopole. În această şcoală călugrării învăţaţi ai Putnei predau de la scrisul şi cititul în slavonă şi greaca veche până la retorică, muzică psaltică, astronomie etc. Chiar şi arhitectura bisericii Putnei a fost şcoală şi model pentru multe alte ctitorii, de la Mânăstirea Neamţ şi până la Galata sau Solca. |
|
Citeşte mai mult...
|
|
I
În Istoria Mănăstirilor Athonite, alcătuită în 10 tomuri de Irinarh Schimonahul (1845-1920) şi păstrată cu evlavie printre cele peste 200 de manuscrise şi 5000 de volume tipărite din biblioteca Schitului românesc Prodromu din Sfîntul Munte Athos, citim şi această minunată istorisire: “Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfîntului Grigorie Sinaitul, avîndu-şi locuinţa deasupra Marii Lavre, pe dealul ce se numeşte Palama, iată că într-o noapte, ieşind din chilie şi stînd la rugăciune, văzu în partea dinspre răsărit, la locul ce se numeşte Vigla, o doamnă şezînd pe un tron precum cele împărăteşti, înconjurată de îngeri şi sfinţi care tămîiau împrejur, cîntînd şi închinîndu-se Împărătesei a toate. Şi întrebînd cuviosul Marcu pe Sfîntul Grigorie, stareţul său, ce va fi însemnînd oare aceasta, i s-a tîlcuit că Maica Domnului voieşte ca în timpurile mai de pe urmă să se ridice în acele părţi un locaş dumnezeiesc, spre slava Sfinţiei sale” (subl. mea). Este tocmai locul pe care avea să se ridice mai tîrziu Schitul românesc Prodromu, în a cărui parte dinspre apus, lîngă clopotniţa de 23 de metri, se află paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului, ce veghează astfel intrarea principală în schitul sfinţeniei româneşti. |
|
Citeşte mai mult...
|
 Petrecerea pe pământ a Mântuitorului, după ce a înviat din morţi, ne este succint povestită de cei patru evanghelişti şi, parţial, de Faptele Apostolilor şi de unele dintre Epistole. În prima parte a acestei petreceri, acţiunea Domnului a fost de a-i convinge pe Apostoli de realitatea Învierii Lui, de a le insufla curajul propovăduirii, spre a înfrunta persecuţiile şi martirajele, de a le lărgi mintea înţelegerii duhovniceşti, pentru a putea pătrunde tainele pe care, în această perioadă de 40 de zile, li le-a descoperit ( Luca 24, 45), cu porunca neclintită de a merge în lume spre a propovădui tuturor neamurilor adevărul credinţei şi a le boteza în numele Sfintei Treimi. Prima arătare a fost către femeile mironosiţe, ca răsplată pentru devotamentul lor fără margini faţă de Domnul, în timpul vieţii şi după moartea Sa. Acele femei au devenit mesagerii Învierii Sale în faţa Apostolilor, care se simţeau ameninţaţi de iudei şi stăteau ascunşi, cu uşile încuiate (Matei 28; Marcu 16; Luca 24). S-a arătat separat (Ioan 20, 11-18) şi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci, dar într-un chip în care să nu-L recunoască decât după ce a chemat-o pe nume. Toate acestea s-au petrecut în ziua Învierii. Tot în aceeaşi zi S-a arătat pentru prima oară şi ucenicilor Săi închişi în casă, intrând la ei prin uşile încuiate, ceea ce înseamnă că trupul Lui era spiritualizat, luase caractere dumnezeieşti şi putea pătrunde oriunde şi prin orice fel de materie. În faţa neîncrederii ucenicilor, spre a-i convinge că nu-i un strigoi, Iisus a mâncat peşte şi un fagure de miere, ceea ce ne dovedeşte că trupul Său spiritualizat avea şi caracterele lumeşti, El înviind cu adevăratul Său trup, însă transfigurat. |
|
Citeşte mai mult...
|
La Editura Christiana din Bucureşti a apărut, în condiţii grafice de excepţie, prima ediţie integrală a Acatistelor lui Sandu Tudor (Ieroschimonahul Daniil de la Rarău), îngrijită de d-l Alexandru Dimcea şi d-na Gabriela Moldoveanu.
Volumului cuprinde cinci acatiste: 1) Acatistul Preacuviosului Părintelui nostru Sfîntul Dimitrie cel Nou, Boarul din Basarabi (cu introducerea autorului şi cu ilustraţiile lui Mac Constantinescu – glosate şi ele în versuri de către autor); 2) Acatistul Sfîntului Ioan Bogoslovul; 3) Acatistul Sfîntului Sfinţitului Părintelui nostru Calinic Cernicanul; 4) Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu (cu comentariile autorului); 5) Acatistul Bunei Vestiri.
În cadrul Tîrgului de Carte "BookFest", care se desfăşoară la Bucureşti (ROMEXPO) în perioada 17-21 iunie 2009, cartea poate fi procurată de la standul Supergraph/Sophia.
Reproduc în continuare, pentru mai multă lămurire, „Nota editorială”, textul despre acatist al lui Sandu Tudor („Seamă de cuvinte”) din 1942 şi bibliografia la zi (titluri de şi despre Sandu Tudor). [Răzvan CODRESCU]
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
 Autor: Preot Mihai-Andrei Aldea
Ediţia a II-a, îmbunătăţită cu ilustraţii care înlesnesc "drumul spre Vozia", realizate de grafician Ana-Maria Cornianu Editura SHIK, Bucureşti, 2009 E greu să vorbeşti în câteva cuvinte despre cartea ce îţi însemnează debutul beletristic. Încerc... Orice întâmplare se desfăşoară într-un plan sau domeniu al existenţei, mai mult sau mai puţin fantastic. DRUMUL SPRE VOZIA are propriul său plan al existenţei, unul ce ţine de vechea cultură româneacă, cea pe care Ernest Bernea o vedea încă din anii '50 ca dispărută. Şi totuşi, în sufletele noastre, un fir de aur mai tare ca oţelul ne leagă de această veche cultură, într-un chip ce este de neînţeles pentru străini. Pe acest fir pornind, am găsit lumea în care se întâmplă DRUMUL SPRE VOZIA. Este o lume în duh – nu pot spune fantastică, deşi fantasticul nu lipseşte – ca o proiecţie duhovnicească şi totodată concretă a sufletului românesc. (Autorul) Volum broşat, aprox. 256 de pagini, format 20/13
Comenzi la Asociaţia Synaxis:
Telefon: 0768.109.507
E-mail:
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Romanul cu ilustraţii în format electronic |
|
Valeriu Gafencu – un martir, un sfânt al închisorilor româneşti, după cum a fost numit de cei care l-au cunoscut…Mărturisitorii nu ne-au lipsit, iată, într-o vreme când „soarele s-a întunecat” şi neamul creştin românesc răstignit a fost pe Cruce...Doamna Valentina Gafencu, sora martirului Valeriu Gafencu (1921-1952) şi logodnica pătimitorului creştin Ioan Ianolide (1919-1986), nădăjduieşte şi astăzi că neamul românesc va renaşte. De altfel, întreaga sa viaţă a privit lucrurile doar din perspectiva mântuirii... (Gheorghiţă Ciocioi)  Doamnă Valentina Gafencu, v-a fost dat să cunoaşteţi viaţa sub aspectul ei mărturisitor, al prigoanei, aş putea spune…
Într-adevăr, dacă stau bine şi mă gândesc, aşa au decurs lucrurile în viaţa familiei noastre. Tata, care a luptat în Sfatul Ţării, pentru unirea Basarabiei cu ţara-mamă, a pierit în Siberia. Nu am mai aflat, după ce a fost luat de ruşi, nimic despre el, oricâte încercări am făcut... Nici atunci când am crezut că am devenit liberi, după Revoluţie, şi i-am scris preşedintelui Mircea Snegur, în speranţa că vom afla despre părintele nostru ceva, nu am primit vreun un răspuns. După grele suferinţe, s-a stins undeva în Siberia, atâta am ştiut, atât eu, cât şi surorile mele. În care loc al Siberiei, nu am putut afla. Despre fratele meu, Valeriu, se cunoaşte că a murit la Târgu Ocna. Unde anume este el îngropat? Este acolo un loc arat… Târziu de tot, pentru cei care au murit la Târgu Ocna, s-a ridicat o troiţă. Cât despre logodnicul meu, Ioan Ianolide, acesta a petrecut 23 de ani prin puşcării. Dar câte nu ar mai fi de spus... Consider însă că aceasta a fost voia lui Dumnezeu.
Şi totuşi, poate că în copilărie aţi petrecut şi clipe frumoase împreună cu familia d-voastră. Bănuiaţi ce va urma?
După ce am plecat de acasă, după '40, mai m-am întors, iată, în urmă cu câţiva ani, în vreo trei rânduri, la Sângerei. Parcă nu a mai rămas însă nimic din ce a fost odată... În copilăria mea, doar medicul comunei era rus. Un om foarte bun, de altfel. Se vorbea pe atunci numai româneşte. Poate că şi numele de Sângerei spune ceva... Îmi aduc aminte cum întreaga noastră familie, în duminici şi sărbători, mergea la slujbă. Am fost 4 copii la părinţi. |
|
Citeşte mai mult...
|
|
(a II-a parte) 
Raportul colonelului Crăciun către Ministerul de Interne la încheierea reeducării [...] NISTOR NICOLAE, fost şef de grup F.D.C., condamnat 18 ani în lotul lui Puiu Atanasiu, demascându-l pe deţinutul Voichin Constantin, fost şef F.D.C., element recalcitrant i-a spus acestuia la club: “Domnule Voichin, eşti necinstit, în primul rând pentru că te menţii pe aceeaşi poziţie criminală a organizaţiei legionare, iar în al doilea rând, pentru că ascunzi adevărul şi faptele criminale ale tale. Ai afirmat aici că după 23 August 1944 n-ai mai desfăşurat activitate legionară. Ai uitat să arăţi că între anii 1947-1949 ai reorganizat F.D.C.-iştii din fostul judeţ Târnava Mică, c-ai condus activitatea acestora, c-ai făcut noi recrutări de membri, ai organizat ajutorul şi adăpostirea unor trădători şi spioni ca: Secu Şerban şi c-ai cules informaţii în scop de spionaj pentru aceştia, De asemenea, că şi în închisoare ai continuat să duci pe mai departe activitate legionară”. Deţinutul DUDUŢĂ PETRE l-a demascat pe Georgescu Alexandru, inginer, condamnat în lot cu Jijie Ion, spunându-i: “Domnule Georgescu, simt ca o datorie să arat, cât eşti dumneata de necinstit atât faţă de noi deţinuţii, cât şi faţă de administraţie. În declaraţia pe care ai făcut-o la club, ai încercat mai mult să ne convingi că dumneata ai renunţat de mult la legionarism şi că nu mai faci politică. Ei bine, eu arăt, pentru ca lumea să te cunoască, că cu 3-4 ani în urmă, în timp ce eram împreună în aceeaşi cameră, ne vorbeai despre «căpitan» ca trimis al lui Dumnezeu, despre Horia Sima ca despre cel mai mare om politic din lume, despre felul cum trebuie să acţionăm atunci când legiunea va veni la putere; ne-ai vorbit despre superioritatea americanilor şi despre rolul acestora în «eliberarea României». |
|
Citeşte mai mult...
|
Coperta albumului (apărut la Editura Bonifaciu şi imprimat la Tipografia Gutenberg)
În timp ce noi ne înfruntăm steril pe bloguri şi oferim lumii largi imaginea stînjenitoare a unei Ortodoxii româneşti dezbinate în sine, primitive şi clevetitoare, incapabile şi să-şi unească într-un duh viii, şi să-şi cinstească în mod cuviincios morţii, prefăcînd zestrea de sfinţenie a neamului într-o răfuială între “găşti” şi într-o miză a trufiilor ulcerate, iată că obştea Sfintei Mănăstiri Diaconeşti continuă să lucreze cu har, temeinicie şi discreţie la adevărata cinstire şi înviere publică a memoriei martirilor de la Aiud şi din toate temniţele comuniste din România.
După ce în anii anteriori, în afară de alte realizări mai mărunte, a îngrijit exemplar două volume de memorii ale lui Ioan Ianolide şi unul al părintelui Gheorghe Calciu, iar în toamna trecută a scos splendidul album-documentar fotografic Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor româneşti, obştea de la Diaconeşti ne oferă în vara aceasta, în excepţionale condiţii grafice, albumul iconografic Icoana Noilor Martiri ai Pămîntului Românesc (alcătuit din detalii mărite ale icoanei şi din extrase corelative din memorialistica şi poezia închisorilor).
|
|
Citeşte mai mult...
|
(I parte)
Raportul colonelului Crăciun către Ministerul de Interne la încheierea reeducării
În regimul nostru, munca cultural-educativă este o problemă de stat. În nenumărate rânduri, conducerea partidului şi statului a atras atenţia asupra acestei munci. Pentru reeducarea deţinuţilor, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sunt instrucţiuni şi ordine precise. Direcţia Generală a Penitenciarelor şi coloniilor de Muncă, prin serviciul cultural-educativ, conduce, îndrumează şi controlează munca în cadrul penitenciarelor şi coloniilor de muncă. Din învăţătura partidului şi îndrumările date de conducătorii noştri, rezultă că munca cultural-educativă în penitenciare este o necesitate. Dacă în perioada de trecere de la capitalism la socialism, funcţia represivă a statului are un rol deosebit în reprimarea împotrivirii elementelor duşmănoase nu trebuieşte neglijată nici activitatea cultural-educativă, care contribuie la schimbarea elementelor duşmănoase în ce priveşte atitudinea faţă de muncă, faţă de bunurile poporului şi faţă de patria noastră socialistă. |
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 Următor > Sfârşit >>
|
|
Pagina 1 din 8 |
|
