Martirii şi martirologia |
PĂRINTELE MIHAI VALICĂ DESPRE SIMPOZIONUL DE MARTIROLOGIE DE LA BUCUREŞTI (11.10.2010) Referitor la criticile aduse de unii cu privire la recentul Simpozion de Martirologie ţinut la Bucureşti pe data de 11 octombrie 2010 şi organizat de Fundaţia „Sf. Irina”, la Hotel Hilton, pe unele le consider nedrepte şi subiective, iar pe altele chiar răutăcioase. Întrucât, din punct de vedere creştin, au voie să vorbească despre martiri şi martiraj nu doar cei ce au suferit, sau doar Biserica, ci şi cei care doresc să cunoască istoria martirilor pentru ca să-şi însuşească moral exemplul acestora, pentru ca istoria să nu se mai repete şi să se pregătească să meargă la judecata finală cu slava neamului şi jertfa lui, consider simpozionul o reuşită şi un semnal de alarmă pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română şi pentru întreg neamul românesc.
Referitor la referatul „Mucenicia: o perspectivă iudeo-creştină”, al profesorului de filosofie Dominic Rubin, şi la afirmaţia sa că „soarta întregii omeniri, şi soarta omenirii în trecerea ei către metaistorie, depinde de continuitatea poporului evreu”, atrag atenţia că, din punct de vedere creştin, destinul nostru sau soarta omenirii este Hristos şi nu un popor, iar multe alte păreri filosofice şi personale expuse de respectivul vorbitor rămân doar la nivel filosofic şi partinic şi nu sunt în duhul credinţei ortodoxe, în ciuda faptului că se crede ortodox. D-nii Marcel Petrişor (scriitor şi fost deţinut politic) şi Sorin Lavric (autorul comunicării "Nevoia de martiri") la lucrările Simpozionului de Martirologie Personal, am considerat inutil şi o pierdere de vreme un răspuns la un astfel de referat, întrucât lămuririle aduse de d-l Sorin Lavric în referatul său Nevoia de martiri, precum şi intervenţia promptă şi imediată a unui participant din sală, au contrapus punctual realitatea ortodoxă despre martiri deviaţiilor filosofice ale profesorului Rubin. […] Ce-i drept, organizatorii nefiind teologi, nu au reuşit să surprindă unele subtilităţi sau diversiuni teologice, şi sper să-şi asume creştineşte criticile corecte ale unor vigilenţi creştini; însă a-i critica pe cei ce au organizat simpozionul, pe motiv că ei nu au fost martiri sau deţinuţi politici, este ca şi când ai hotărî de unul singur că doar sfinţii care au suferit au voie să vorbească despre suferinţă sau martiraj. Când cineva încearcă să eclipseze sau îşi asumă de unul singur suferinţa multora, doar pentru că a supraveţuit terorii şi temniţelor comuniste, sau când încearcă să deturneze suferinţa altora în favoarea unei confesiuni, a unei tagme, a unei etnii sau a unei mişcări politice, cu scopul de a-şi etala exclusivist meritele sau curajul, ori – şi mai rău – cu scopul de a falsifica şi muşamaliza istoria (vezi beatificarea recentă de către Vatican a cardinalului Szilárd Bogdánffy, de origine maghiară, cunoscut ca un om plin de ură contra românilor din Ardeal), atunci asistăm la o „competiţie” martirică ridicolă şi frivolă […], fără valoare hristică. Veterani ai luptei anticomuniste la lucrările Simpozionului Alegerea locaţiei arată tocmai discrepanţa, ruptura, neînţelegerea care există între cei ce reprezintă Biserica în mod oficial şi cei ce trăiesc dreapta credinţă în mod responsabil şi conştient cu istoria şi neamul. […] Biserica nu s-a oferit să ofere un spaţiu, […] şi din peste 50 de episcopi invitaţi au fost prezenţi doar trei, Întrucât „cei chemaţi la nuntă” nu au venit, sala s-a umplut în mare măsură cu cei de prin „pieţele şi uliţele cetăţii” […]. Unii au venit cu haina de nuntă a smereniei şi a dragostei, însă au intrat la „cina martirică” şi unii „fără haina de nuntă” (Luca 14, 23), ci cu haina lor de masoni (cunoscuţi şi necunoscuţi) sau de provocatori sub acoperire [...]. Eu mă rog ca Bunul Dumnezeu să-i ajute pe toţi masonii să se lepede de satana şi de rătăcirea lor cumplită şi să-i aducă la cunoştinţa adevărului veşnic şi la turma lui Hristos. Nimeni nu poate sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona în acelaşi timp. Slujirea la doi domni este contraslujire şi batjocorire a lui Dumnezeu. În contextul de mai sus, s-a oferit lumea laică – pe care criticii simpozionului o consideră mai puţin vrednică decât lumea bisericească oficială (ce păcătuieşte totuşi prin tăcere şi tărăgănare, sau poate chiar prin tăgăduirea propriilor martiri) – să ajute cu bani şi să ofere locaţie pentru organizarea unui astfel de simpozion. Aşa cum Biserica rămâne sfântă chiar dacă în ea sunt şi păcătoşi sau nelucrători după vrednicie, tot aşa şi acest Simpozion rămâne un moment încărcat de semnificaţie sfântă, indiferent câte „iude” ştiute şi neştiute vor fi fost de faţă. Sfinţenia a venit direct de la martiri şi nu de la donatori sau de la vrednicia organizatorilor sau a participanţilor. Icoana Noilor Martiri ai Pămîntului Românesc (special adusă de obştea monahală de la Diaconeşti) a vegheat lucrările Simpozionului Dacă, după 20 ani de la revoluţie, nu au găsit de cuviinţă să organizeze un astfel de demers nici Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe, nici Facultăţile de Teologie, nici vreo mănăstire unde se mai află martiri în viaţă, nici Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, nici jurnaliştii palavragii şi nici vreo instituţie abilitată a statului, s-au găsit totuşi un medic şi un actor, consideraţi pe nedrept „locuitori ai Samariei”, să suplinească, pe cât posibil, această enormă lipsă şi să diminueze cât de puţin indiferenţa Bisericii şi a „societăţii civile” faţă de martirii neamului nostru, fără să se substitue nici Bisericii şi nici neamului, şi fără să-i critice pe cei responsabili. Deşi mai puţini decît s-ar fi cuvenit, ierarhii, preoţii, profesorii de Teologie, monahii şi monahiile n-au lipsit de la Simpozion... Scopul simpozionului nu a fost nici acuzarea torţionarilor, nici criticarea celor responsabili […], ci să arate că martirii sunt […] aleşii credinţei şi ai neamului, lămuriţi în focul chinurilor, precum aurul în topitoare; să facă cunoscut românilor că acest nor de martiri poate aduce ploaia Duhului Sfânt peste noi şi ţara noastră, ca să nu ne uscăm în deşertul uitării, al minciunii şi al nesimţirii actuale; să aducă aminte că România a dat sub teroarea roşie „nor de mărturii” (cf. Evrei 12, 1) şi că aceşti mărturisitori ai credinţei creştine trebuie să fie puşi în calendare, nu în sertare sinodale sau academice şi amânaţi sine die. În loc să le mulţumească celor doi organizatori şi să continue acest gest de onoare, făcând ei şi mai bine decât au făcut cei doi, unii pretinşi „justiţiari” mediatici sau eclesiali îi critică, îi blamează şi aruncă în ei cu pietre, ca unii care ar fi fără de păcat. Îmi pare rău pentru unii ca aceştia şi sper să-şi reconsidere atitudinea lor mai puţin creştină. […] Dr. Pavel Chirilă (organizator) şi Pr. Mihai Valică (invitat) în timpul lucrărilor Simpozionului Ortodoxia nu trebuie redusă doar la cler, doar la nivel de slujbe, parastase şi colivă, elemente vitale pentru Biserică, dar care nu reprezintă totul. Să nu uităm că fundamentul Bisericii Ortodoxe este puterea de desăvârşire şi îndumnezeire permanentă prin jertfa lui Hristos, care generează jertfa de zi cu zi a credincioşilor ei, lucrând dreapta cunoaştere şi dreapta trăire a faptei bune în Duhul Sfânt. Fără răspunsul nostru la jertfa lui Hristos cu jertfa noastră, Ortodoxia se goleşte de sens. Ortodoxia nu este conservatoare şi statică, ea este vie şi dinamică, şi de aceea nu critică gestul sfânt al laicilor (uneori mai responsabili şi mai conştienţi decât mulţi clerici), oricât de imperfect ar fi acesta săvârşit, ci este îndelung-răbdătoare, sfătuitoare, îndrumătoare, mustrătoare, lucrătoare prin iubire, într-o relaţie profundă şi permanentă cu lumea la toate nivelurile ei […]. În clipa în care nici tu nu intri în Împărăţia lui Dumnezeu şi nici pe alţii nu îi laşi să intre, atunci cred că acei oameni care au astfel de atitudini morale şi de opinie sunt departe de o ţinută duhovnicească autentică, departe de desăvârşire, departe de mântuire, şi că nu au înţeles prea mult din Ortodoxie. Să ne rugăm pentru ei să-şi recunoască măcar limitele, spre îndreptare şi mântuire! Pr. Mihai VALICĂ Standul tematic al Editurii Christiana din sala de conferinţe (volumul Principiile cercetării martirologice a fost lansat chiar cu acest prilej) (Fotografiile reproduse aici sînt realizate de d-l Irinel Cîrlănaru) Întrucît recentele observaţii ale părintelui Mihai Valică despre Simpozionul de Martirologie desfăşurat luna trecută la Bucureşti (Hotel Hilton-Athénée Palace) au fost deja postate integral pe mai multe site-uri sau bloguri, am reţinut aici doar cîteva fragmente (care lămuresc cadrul principial al discuţiei). (Răzvan Codrescu) |