CAMERA HIPERBARĂ DE LA VOLUNTARI PDF Imprimare Email

 

Centrul Medical „Naturalia” din Voluntari (fondat în 1995 de Dr. Maria Chirilă și Dr. Pavel Chirilă) deţine cea mai modernă cameră hiperbară multiloc de uz medical din România – HAUX Starmed 2200 XL, similară cu cea folosită la Clinica Nera. A fost fabricată în Germania, după standardul EN14931 privind construcţia şi funcţionalitatea camerelor hiperbare, este pusă în funcțiune de către specialiștii HAUX și are toate acreditările UE.
Terapia cu oxigen hiperbar presupune ca un pacient să respire Oxigen de puritate 100% aflat la presiune atmosferică crescută. Oxigenul dizolvat direct în plasmă poate ajunge în regiuni dincolo de capacitatea de circulare a eritrocitelor. La 3 atmosfere, concentrația de oxigen este de aprox. 6 mL/dL de plasmă (vs 0.3 ml)
Furnizarea O2 în țesuturi hipoperfuzate determină:
1. limitarea efectelor ischemice, a inflamației și a morții celulare, stimularea sintezei de colagen și a angiogenezei, stimularea osteogenezei;
2. vasoconstricție – limitarea edemului, limitarea adeziunii leucocitare în sindromul ischemie – reperfuzie;
3. efect bacteriostatic/bactericid – potențarea efectului oxidativ al neutrofilelor.

 

Medicina hiperbară este utilizată foarte mult în specializarea RECUPERĂRILOR MEDICALE, și anume în cazul recuperărilor de organ multiple, mai ales pentru sechele periferice, dar și în afecțiuni sau disfuncții neurologice, cum ar fi autism sau stimularea celulelor neuronale pentru recăpătarea memoriei de pe urma unor accidente vasculare cerebrale AVC.
Terapia cu oxigen (HBOT) are efect cert în lupta împotriva cancerului. S-a dovedit că oxigenoterapia crește mult eficiența chimioterapiei (deoarece chimioterapia în condiții de hipoxie nu acționează). La Centrul Medical „Naturalia” există o serie întreagă de tratamente care au în vedere lupta împotriva cancerului, toate acestea făcând parte dintr-un grup de terapii recomandate, de ultimă oră, și care au în vedere pregătirea psihologică și terapeutică a bolnavului de a lupta eficient cu cancerul.

Citeşte mai mult...
 
O RECENZIE DE DAN STANCA PDF Imprimare Email

UN PROZATOR SURPRINZĂTOR *


Nu aş fi crezut că Răzvan Codrescu, pe care-l cunosc de mai multă vreme, ascunde în persoana lui un veritabil prozator. Surpriza ne este dată de acest volum Poveşti de ocazie, subintitulat Sau cum m-am ispitit să devin narator, titluri, după părerea mea, nu tocmai izbutite, dar nu contează, la urma urmei, care e pălăria, ci ce se află sub ea. Iar dedesubt se află lucruri foarte bune, consistente, prezentate cu o stupefiantă bucurie a scrisului. Subliniez aceasta deoarece la ora actuală majoritatea autorilor sînt blazaţi şi deci nu mai au chef să se aştearnă la scris. Explicaţii sînt multiple, nu intrăm în ele. Nu e cazul de faţă. E drept însă că povestirile au fost redactate cu peste trei decenii în urmă, pe vremea regimului Ceauşescu, pe cînd autorul era foarte tînăr. Aceasta de fapt explică în fond bucuria. Pe atunci, ştim foarte bine, a scrie era pentru scriitorul adevărat, şi nu pentru veleitar, un mod de-a-şi exprima libertatea.

Citeşte mai mult...
 
Istoricul Editurii Christiana PDF Imprimare Email
Activă din anul 1992, în cadrul Asociaţiei omonime prezidate de Dr. Pavel Chirilă, Editura Christiana din Bucureşti a editat până în prezent în peste două sute de titluri, fie cu tematică religioasă, fie cu tematică medicală, întruchipând posibila întâlnire fericită între credinţă şi ştiinţă (a se vedea, bunăoară, volumele semnate împreună de Dr. Pavel Chirilă şi Pr. Mihai Valică, sau de Pr. Amédée Hallier şi Dr. Dominique Megglé), sau între credinţă şi cultură în general (a se vedea, între altele, volumele lui Răzvan Codrescu, Costion Nicolescu, Pr. Ioan Sorin Usca sau Pr. Constantin Jinga).
Printre autorii publicaţi se numără nume ilustre din aria naţională: Dr. Nicolae C. Paulescu, Nichifor Crainic, Ieros. Daniil Sandu Tudor, Teodor M. Popescu, Pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Zosim Oancea, Arhim. Petroniu Tănase, Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Dumitru Bacu ş. a., sau din aria europeană: Sf. Ioan Gură de Aur, Dante Alighieri, Sf. Ioan al Crucii, Paul Evdokimov, Dr. Alexandros Kalomiros, Olivier Clément, P. S. Kallistos Ware, Michel Quenot, Ierotheos Vlahos etc., dar şi foarte tineri autori contemporani, ca de pildă preotul Mihai-Andrei Aldea, monahul Daniel Cornea, teologul Radu Preda, istoricul Mircea Platon sau juristul Lucian D. Popescu.

Cartea de rugăciune şi îndrumare duhovnicească n-a lipsit nici ea, de la Acatistele ajunse la ediţia a cincea şi până la Rugăciunile şi rânduielile ortodoxe pentru căsătorie şi binele familiei ajunse la ediţia a treia. O premieră editorială panortodoxă a reprezentat apariţia Acatistelor Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail şi al Sfântului Înger Păzitor (două ediţii). Christiana a realizat până acum – pe lângă publicarea a numeroase texte inedite ale lui Sandu Tudor – şi singura ediţie critică a Imnului Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu, cu fotocopia manuscrisului definitiv şi comentariile autorului, precum şi singura ediţie integrală a Acatistelor poetului-martir.

O serie care s-a bucurat de un viu interes – şi care rămâne unică în peisajul editorial ortodox de la noi – este cea dedicată problemei sexualităţii privite din perspectivă general creştină, dar din unghiuri de vedere specifice: al unui preot (Marc-Antoine Costa de Beauregard), al unui monah (Daniel Cornea), al unui scriitor laic (Răzvan Codrescu) şi al unei doctoriţe (Genoveva Tudor-Matei) – luându-se în discuţie atât heterosexualitatea, cât şi devierile homosexuale (a se vedea, mai nou, și volumul Fața nevăzută a homosexualității, semnat de Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău).

Cartea de cel mai mare succes din ultimul deceniu a fost, fără îndoială, cea editată de Christiana în colaborare cu Mânăstirea Diaconeşti: Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, cu prefaţa testamentară a Părintelui Calciu. Concomitent, prin amplul volum dedicat lui Teodor M. Popescu, Un martir al Crucii) s-a inaugurat colecţia «Ortodoxia luptătoare», care se va îmbogăţi în perioada următoare cu volume monografice dedicate unor mari figuri ortodoxe ale luptei şi rezistenţei creştine împotriva ateismului comunist: Pr. Ilie Imbrescu, Valeriu Gafencu («sfântul închisorilor»), Ieros. Daniil Sandu Tudor, Monahul Nicolae de la Rohia (N. Steinhardt), Pr. Gheorghe Calciu şi alţii. Trecutului recent de luptă şi jertfă românească îi este închinată şi colecţia «Cruciaţii secolului XX», printre autorii publicaţi numărându-se Dumitru Bacu, Marcel Petrişor sau Demostene Andronescu. Co-organizatoare a Simpozioanelor de Martirologie din 2010 (București), 2012 (Bistrița-Năsăud) și 2015 (Aiud), Christiana a publicat şi singura sinteză pe tema respectivă din bibliografia românească de azi: Principiile cercetării martirologice (volum semnat de prof. Ilie Bădescu, dr. Pavel Chirilă şi tânăra cercetătoare Andreea Băndoiu). Christiana sprijină cu toate mijloacele «Proiectul Aiud» (mănăstire ortodoxă şi centru de studii martirologice).

Ancorarea în tradiţia răsăriteană nu exclude dialogul cultural şi artistic cu tradiţia creştină apuseană, fapt subliniat şi de P. F. Părinte Patriarh Teoctist cu ocazia lansării festive de la Palatul Patriarhiei a Integralei operei poetice a lui San Juan de la Cruz (Sf. Ioan al Crucii), realizată sub egida Christianei de către hispanista Anca Crivăţ. La Christiana a apărut de altfel, tot de curând, şi prima ediţie românească bilingvă a Infernului lui Dante Alighieri, cu noua traducere a lui Răzvan Codrescu şi cu o bogată bibliografie la zi.

Înlesnirii dialogului interconfesional, comunicării şi relaţiilor externe în noul context european şi euroatlantic, îi răspunde şi Manualul de limba engleză pe texte biblice, patristice şi liturgice, pentru nivel mediu şi avansat, realizat de Flavia Florea (cadru universitar) şi tipărit cu binecuvântarea P. F. Părinte Patriarh Teoctist – prima lucrare de acest gen în spaţiul culturii religioase româneşti. Pe aceeaşi linie, Asociaţia şi Editura Christiana s-au implicat în ultimii ani în mai multe proiecte europene de interes socio-medical (asistenţă geriatrică, terapia cancerului), cu largă deschidere ecumenică, în spiritul vechilor "basiliade".
Un domeniu aparte îl constituie, desigur, cartea medicală, cu promovarea consecventă a conceptului de «medicină creştină», purtând mai ales semnătura doctorului Pavel Chirilă şi a diverşilor săi colaboratori (medici, biologi, bioeticieni, teologi, psihologi, sociologi). Una dintre cele mai recente apariţii din această categorie - Nu hrăni cancerul! Alimentaţia este aliatul tău împotrica cancerului - a fost destinată colectării de fonduri pentru înfiinţarea Clinicii Nera - prima Clinică de Recuperare Oncologică din România. Cele mai recente apariţii în acest domeniu sunt vasta sinteză Vaccinurile: prevenţie sau boală? O nouă patologie pediatrică (2012), realizată de Dr. Christa Todea-Gross şi prefaţată de Dr. Pavel Chirilă, și monumentala lucrare colectivă Manual de psihoterapie și diversitate religioasă, tradusă din limba engleză.
La răscrucea dintre teologie şi medicină stă bioetica creştină, reprezentată de numeroase titluri, dintre care cel mai recent este Bioetică şi bioteologie, cartea Mitropolitului Ierotheos Vlahos, tradusă din neogreacă de Ierom. Teofan Munteanu (co-editare cu Sf. Mănăstire Nera).

 


 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
 
escort bayan